Bucătăria open space a devenit o alegere foarte populară în materie de design în ultimii ani. Fie că vorbim de eficiența spațiului, de armonia estetică pe care vrem să o creăm sau de fuziunea celor două încăperi pentru a petrece mai mult timp împreună, acest tip de compartimentare este ideal!
Amenajarea livingului cu bucătărie open space în funcție de spațiu
Modul în care gândești compartimentarea și alegi mobilierul trebuie să depindă în primul rând de spațiul de care dispui. Dacă locuiești la apartament, spațiul va fi mai restrâns și preferabil ar fi să prioritizezi funcționalitatea. În cazul unei locuințe de dimensiuni mai mari, poți fi ceva mai creativ.
Amenajarea livingului cu bucătărie open space în apartament
Dacă locuiești la apartament și vrei să unești cele două spații, concentrează-te pe cele două zone – cea de gătit și cea de dining. Pentru eficientizarea spațiului, noi îți recomandăm să optezi pentru un mobilier de bucătărie montat pe un perete întreg, iar în living să amenajezi două zone: cea de luat masa și cea de relaxare, socializare.
Amenajarea livingului cu bucătărie open space într-o locuință de dimensiuni mari
Un spațiu mai mare este întotdeauna binevenit – ne permite să jonglăm cu idei creative, ne permite să alegem orice tip de mobilier și să personalizăm încăperea inclusiv cu piese decorative! Optează pentru un mobilier de bucătărie mai generos, iar livingul transformă-l într-o încăpere cu mai multe zone de interes – o zonă de dining, una de relaxare, una de socializare sau de joacă și cu diverse accente (de exemplu, un colț destinat lecturii).
Amenajarea livingului cu bucătărie open space în funcție de tipul acesteia
În funcție de tipul bucătăriei, iată câteva sugestii pentru amenajarea ideală a acestui spațiu!
Bucătăria open space pe un perete
Dacă locuiești la apartament, ai un spațiu mic sau pur și simplu nu petreci atât de mult timp gătind, bucătăria montată pe un perete este soluția ideală pentru tine! În acest fel, livingul va fi punctul central și poți fi creativ cu acest spațiu. Având în vedere că vorbim de două încăperi cu destinație distinctă, care necesită o armonie estetică, noi îți recomandăm montarea unui perete verde pentru a face delimitarea dintre cele două zone într-un mod plăcut.
Bucătăria open space pe doi pereți
Bucătăria open space montată pe doi pereți, în L, pe colț, este o alegere ideală atât pentru apartamente, cât și pentru case. Poți opta pentru o masă clasică de dining, dar și pentru o insulă, această compartimentare fiind destul de permisivă. Pentru o mai bună departajare a zonelor de interes, integrează un tapet în zona de dining sau cea de socializare din cadrul livingului.
Bucătăria open space cu insulă
Insula este alegerea cea mai bună dacă spațiul de care dispui este unul generos, îndeosebi dacă ai o familie numeroasă, iar ritualul gătitului, dar și al servirii mesei, sunt activități pe care vrei să le faci alături de cei dragi.
Bucătăria open space în formă de C
În cazul unei bucătării în formă de C, corpurile de mobilier sunt dispuse pe 3 laturi, delimitarea dintre această încăpere și living făcându-se foarte distinct. Poți opta pentru o masă centrală pentru servirea mesei, dar și insula aduce o eleganță aparte.
Avantajele amenajării livingului open space cu bucătărie
Amenajarea unui living open space cu bucătărie are multiple avantaje, fluiditatea designului și a atmosferii fiind principalul. De multe ori luăm în calcul o astfel de compartimentare a încăperilor pentru a crea un spațiu comun, îndrăgit de toată familia și care să creeze un sentiment de ambianță, de confort. Datorită spațiului deschis, acest tip de amenajare este de obicei și mai luminos și aerisit, îmbunătățind aspectul locuinței, dar și starea celor ce locuiesc în ea.
De ce trebuie să ținem cont în amenajarea livingului open space cu bucătărie
Dimensiunea încăperii nu este singurul lucru de care trebuie să ținem cont în amenajarea livingului open space. Alte aspecte precum compartimentarea, mobilierul, paleta cromatică și piesele alese sunt importante în crearea unui spațiu armonios și totodată util.
Planificarea spațiului
Planificarea spațiului de care dispui este primul punct de pe lista ta atunci când începi acest proiect de amenajare. De aceea, trebuie să îți pui întrebările corecte – care sunt nevoile tale? Cât de des gătești și care sunt felurile de mâncare pe care le prepari preponderent? Ai o familie numeroasă și spațiile de depozitare multiple sunt imperative pentru ca locuința ta să fie organizată? În plus, trebuie să ții cont de forma bucătăriei, de mobilierul ales, de paleta cromatica pe care vrei să o utilizezi pentru ambele camere, dar și de aportul de lumină.
Mobilier funcțional
În funcție de criteriile mai sus expuse, poți opta pentru diverse tipuri de mobilier, important este însă să aibă o funcționalitate ridicată. Optează pentru piese cu spații de depozitare elegant mascate, încorporează rafturi și polițe pentru spații extra, iar dacă spațiul îți permite, alege electrocasnice incorporabile, întrucât acestea sunt opțiunea preferabilă pentru o bucătărie care se continuă cu livingul.
Culorile și texturile
Alegerea corectă a culorilor și a texturilor poate face diferența într-un astfel de proiect de amenajare. În funcție de spațiul de care dispui, te poți juca și cu paleta cromatică – dacă ai o locuință generoasă, poți alege orice culoare, însă dacă spațiul pe care îl ai la dispoziție este unul mic, recomandăm o cromatică neutră, monocromă. Iată sugestiile noastre în materie de culorile potrivite livingului tău și nu ezita să optezi pentru culori îndrăznețe sau chiar un tapet deosebit. Din contră, o opțiune ideală pentru departajarea zonelor este delimitarea acestora prin folosirea unor culori diferite.
Materiale
Materialele trebuie alese și ele în mod corect pentru a-ți îmbunătăți experiența de zi cu zi, fie că vorbim de o zi intensă de gătit sau de o seară relaxantă în care iei masa alături de prietenii tăi. Întrucât nimic nu este mai atemporal decât calitatea însăși, noi îți recomandăm să optezi pentru materiale și finisaje de înaltă calitate – acestea vor fi mereu elegante și nu necesită reparații și investiții prea curând. Pentru podea poți opta pentru un parchet laminat, acesta fiind alegerea optimă pentru bucătărie; în ceea ce privește mobilierul, poți opta pentru lemn masiv atât pentru mobilierul din bucătărie, cât și pentru cel din living, însă ai la dispoziție multe alte opțiuni.
Spații de depozitare
Stocarea eficientă este esențială când vorbim de o bucătărie, dar mai ales dacă vorbim de una tip open space, întrucât nu ne dorim un aspect dezordonat în livingul nostru. Ia în calcul rafturi adânci, polițe și corpuri înalte pentru a te asigura că ai suficient spațiu pentru toate ustensilele și electrocasnicele.
Iluminarea
Știai că specialiștii în design interior susțin că 75% din succesul unei amenajari reușite este dat de iluminat? Tocmai de aceea noi îți venim în ajutor cu produsele ideale pentru iluminat, indiferent de aportul de lumină naturală de care beneficiezi. Noi recomandăm să ai un corp de iluminat mai puternic, care să faciliteze activitățile casnice, însă să nu neglijezi lumina ambientală, care setează tonul unei seri perfecte. Poți integra aplice inclusiv în mobilierul de bucătărie sau într-o vitrină cu geam pentru un plus de eleganță.
Electrocasnicele
Electrocasnicele sunt de nelipsit într-o bucătărie modernă, contemporană, de aceea integrarea lor într-un mod elegant si cursiv în mobilierul dintr-o încăpere tip open space este esențială. Noi îți recomandăm optarea pentru electrocasnice pe comandă pe care să le poți integra în mobilier, astfel încât designul să fie armonios cu cel al livingului.
Idei de amenajare a unui living cu bucătărie open space
Acum că am enumerat factorii esențiali de luat în calcul când vine vorba de amenajarea unui living cu bucătărie open space, probabil te întrebi de unde începi. Ce piese de mobilier alegi? Poți integra oare și piese decorative? Cum organizezi spațiul? Citește sugestiile noastre în cele ce urmează.
Ce piese de mobilier alegem pentru amenajarea livingului cu bucătărie open space
Cursivitatea estetică nu vine doar din alăturarea celor două încăperi, ci și din alegerea corectă a mobilierului în ceea ce privește ambele camere. De aceea, alegerea mobilierului pentru living este foarte importantă – în special masa de dining, care este de cele mai multe ori punctul central al acestui spațiu.
Decorațiuni și accesorii pentru amenajarea livingului cu bucătărie open space
Decorațiunile nu trebuie să lipsească dintr-un spațiu personalizat, pe care să-l creezi pe gustul tău și al familiei tale! Piese precum vaze, boluri, lumanari parfumate sau oglinzi se integrează perfect indiferent de estetica abordată în locuința ta!
Organizarea spațiului în amenajarea livingului cu bucătărie open space
Organizarea spațiului rămâne cel mai important factor, de aceea este important să alegi mobilierul cel mai pretabil nevoilor tale și care să se îmbine armonios cu stilul adoptat în restul locuinței tale. Comodele și vitrinele sunt deosebit de potrivite pentru un living cu bucătărie open space, fiind spații de depozitare ideale și totodată, elegante. Pentru un plus de eficiență în livingul tău, inspiră-te din selecția noastra de dulapuri!